TESTAMENT

Eu, Constantina Dumitrescu, azi am hotarat sa-mi scriu testamentul, pentru-ca nu stiu ce urmeaza.

Am sa las drept mostenire tot ce detin, material si spiritual, sotului meu Gheorghe Dumitrescu, tatal fiicei noastre, Liana Dumitrescu.

Nu vom accepta, atat eu, cat si sotul meu, sa lasam mostenire rudelor noastre, nimic din ceea ce detinem, indiferent de gradul de rudenie pe care il avem cu acestia. Nu conteaza ca sunt rudele mele de sange sau ale sotului meu, Gheorghe Dumitrescu.

Rudele noastre toate s-au dovedit a fi la fel: oameni pe care nu poti sa te bazezi. Si am sa va dau cateva exemple.

Am nepot medic, dar de sotul meu, care este foarte bolnav, se ocupa alti medici si acestia o fac din respect pentru familia Dumitrescu si fara nici un interes.

Am nepoti carora le-am creat posibilitatea de a avea masini, le-am platit casele si, toate acestea, inainte de a fi Presedinte AMR. Acestia au trait bine datorita mie, dar nu am ce sa le cer, pentru-ca ei toata viata nu au stiut sa munceasca, au trait din pensii pe caz de boala, nefiind bolnavi vreodata. Ei si altii profita de indemnizatii de revolutionari, fara sa fi avut vreun aport la Revolutia din 1989. Pe unii ii pot numi chiar paraziti ai societatii si i-am ajutat cu speranta ca se vor schimba si se vor apuca de munca.

Unul dintre nepotii mei s-a gasit sa faca nunta la mai putin de 5 luni de la plecarea fiicei mele, mama lui invocand: “mortii cu mortii, vii cu vii!”. Halal rude!

Un membru AMR a avut programata nunta in luna aprilie 2011 si si-a anuntat sotia si parintii ca va amana nunta, deoarece nu poate sa se simta in largul lui, ca mire, stiind ca Liana nu este pe Pamant. Si acesta arvunise nunta si nu o facea in Romania si, cu toate acestea, acest om cu suflet, nefiind ruda de sange, a amanat nunta toamna tarziu, chiar daca a pierdut material. Daca ii dau telefon in miez de noapte, acest om medic este prezent langa mine si sotul meu. Noi, familia Dumitrescu, il apreciem pe acesta, pentru-ca a dat dovada de respect pentru familia noastra si, mai ales, pentru Liana Dumitrescu.

In primavara anului 2013, m-am hotarat sa nu mai fiu, asa cum imi spunea Liana mea, atunci cand ea era mica: “mama mea este cea mai buna mama din lume, dar este prea risipitoare!”. Probabil bunatatea si generozitatea mea au fost intelese gresit de catre unii, care toata viata nu au facut altceva, decat au stat cu mana intinsa.

Din clipa in care nu am mai fost atat de generoasa cu ei, ne-au uitat total, pe mine si pe sotul meu, si au inceput sa ne barfeasca si sa formeze grupari care ne atacau constant si o fac si acum, ei fiind, de altfel, niste oameni de nimic. In ultimul timp i-am numit zdrente, pe acestia, pentru-ca nu poti sa fii apreciat doar atunci cand esti generos cu ei. Mentionez ca nici una dintre rudele noastre de sange nu au facut absolut nimic gratuit, niciodata, atat pentru mine, cat si pentru sotul meu sau pentru fiica noastra, Liana Dumitrescu.

Pe unii dintre ei i-am ajutat mai mult decat proprii lor parinti. Le-am dat servicii, incepand  cu anii 1993-1994, ei fiind nepoti de ai mei si ai sotului meu, dar ei nu si-au purtat decat interesul si au dat dovada de tradare si de speculatie. Acestia nu au meritat niciodata eforturile mele de o viata, ale sotului meu si ale fiicei mele. De aceea, nu vor primi nimic mostenire, pentru-ca din anul 2013, cand am stopat generozitatea, nu ne-au mai deschis poarta.

Nu le dau numele. Oricum, cine imi cunoaste familia, ii cunoaste si pe ei. Unele rude de sange ne-au furat insasi copilaria.

Acestea sunt unele dintre multele motive care ne-au facut sa nu le lasam absolut nimic mostenire rudelor de sange, din partea mea si a sotului meu, Gheorghe Dumitrescu.

Si totusi, m-am gandit sa le las ceva mostenire acestor rude de sange, care nu si-au purtat decat interesul si fiind lipsiti de orice fel de caracter.

Le las mostenire:

-          Iertarea mea;

-          Mania lui Dumnezeu;

-          Blestemul Soarelui.

Dumnezeu sa le dea dupa gand si fapte!

Amin!